Rulada cu crema de ciocolata

Foaia de rulada se face din:
- 2 oua,
- 4 lg zahar,
- 3 lg faina,
- 2 lg ulei,
- esenta vanilie, rom.
Se face exact ca la blatul simplu adica: galbenusurile se bat cu 2 lg de zahar, 1 lg apa, aromele. Albusurile se bat spuma cu 2 lg zahar, iar cand sunt batute bine se pune uleiul, galbenusurile si faina. Se amesteca foarte usor de jos in sus pentru a nu scoate aerul din compozitie si se toarna pe fartie de copt. Se coace 15-20 min la inceput temp mai mica (140 grade), apoi se mareste temperatura la 180 gr. Cand e gata, se desprinde de pe hartia de copt si se infasoara intr-un prosop (se ruleaza).
Crema de ciocolata se face din:
- 100 ml frisca lichida,
- 100 gr ciocolata bruta sau menaj,
- esenta de rom.
Frisca si ciocolata se pun pe foc mic si se mesteca continuu pana cand se topeste ciocolata(in prealabil sfaramitata). Se da la rece 2-3 ore, iar apoi se mixeaza si se pune esenta de rom. Foia se umple cu crema, se ruleaza tot in hartie.
Glazura se obtine din 100 gr ciocolata menaj topita cu 2-3 linguri de ulei pe baie de aburi,apoi nuca de cocos.
Se toarna ciocolata pe rulada umpluta cu crema si se presoara nuca de cocos, apoi se taie cu un cutit infierbantat in apa calda. Cine doreste poate sa insiropeze foarte putin foaia de rulada (cu un sirop facut cu zahar, apa si esente, se fierbe si se raceste sau cu zeama din compot de care aveti prin casa) inainte de a fi umpluta, aceasta se da la frigider inainte da glasare cu ciocolata si inainte de a fi taiata.

Cel mai tanar bucatar ...mini pizzete

Astazi am framantat ca sa prepar ceva bun si cum de fiecare data al meu copilas imi fura aluat si il gasesc lipit si intarit a doua zi pe cinestie unde, asa ca i-am dat o bucatica sa faca ce vrea el, dar la masa cu mine. El vrea si merdenea, vrea si faina pentru intins aluatul(si pentru cat mai mult deranj, vrea si masline si sunca si branza, eu i-am sugerat si sos de rosii si a facut primele mini pizzete din viata lui, pe care le dedica in intregime unei persoane foarte dragi lui - NANA. Asadar aceste mici pizza sunt dedicate surorii mele mijlocii,care este si nana lui Coco si de care ne este fffff dor.
Reteta este foarte simpla:
- aluat simplu cu apa, faina, drojdie un pic de zahar si un pic de sare;
- sos de rosii cu zarzavat, oregano, busuioc, sare, piper,
- mozzarela, pastrama din piept de porc (panceta stufana si affumicata) si masline.
Nici nu va puteti imagina ce nerabdator era sa le scoatem din cuptor !








Turte pe plita

Daca tot a venit vremea amintirilor si noi am devenit foarte nostalgici, fiindca se apropie vara si trebuie sa venim acasa langa cei dragi, mi-am adus si eu aminte de bunicii mei care sunt ca doi sfinti si pe care ii iubesc foarte mult, pentru ca m-au crescut si educat pana la 6 ani. Din aluatul folosit de copilas pt pizza am facut si eu pizza cu ton si am facut turte (asa se zice in Moldova). Bunica mea ne facea foarte des turte pe plita si aveau un gust super, adeseori vara, mancam aceste turte cu "harbuz", adica pepene verde. Ce sa mai zic de verile cand eram in vacanta la bunici si mergeam la "harbuzarie", bunicul punea in camp harbuji, zemosi, avea si coliba facuta acolo si mergeam cu surorile si verisorii din partea mamei, cu carul cu vaci. Eu eram cea mai mare nepoata si eram sefa copiilor, a vacilor si a bucatii de pamant cultivate cu pepeni galbeni si rosii si multe alte produse agricole. Dar scuze, ca am devenit asa de nostalgica si nu am dat reteta de turte pe plita. In functie de ziua in care le facea bunica mea aceste turte erau de post sau de frupt,
(adica cu lapte si oua, sau fara). Eu de acesata data le-am facut de post cu:
- 1 kg faina de grau,
- 30 gr drojdie,
- sare,
- 3 lg zahar brun si ulei la final (cred ca am uitat sa mentionez uleiul la pizzetele lui cosmin).
Se framanta, se lasa la dospit cca 40 min si se coc pe gratar din fonta (asa am avut eu) pe plita de la soba ies mult mai bune. Si ca sa raman in acelasi ton am facut o farfurie cu cas de oi proaspat (made in Romania), o ceapa verde si cateva ridichii. Sa aveti pofta si sa incercam sa ne aducem aminte de copilarie! Va provoc ca share-at amintirile voastre cele mai de pret!



Salata de cartofi

Aceasta salata imi aduce aminte de fostele colege de la Kosarom, deoarece primavara o faceam foarte des cu spanac, ceapa verde, cartofi, oua, masline si ridichi. Cred ca niciodata in viata mea nu am mai mancat aceasta salata (sa zicem orientala) cu o asa pofta, ca la Kosarom, salivez si acum, cand imi aduc aminte, am uitat ceva care ii dadea gustul deosebit de primavara - mararul. De dragul vremurilor de atunci am incercat sa fac salata, dar multe nu mai sunt la fel (nu mai am acces la piata din Alexandru, de unde ne cumparam verdeata proaspata si naturala cu gust adevarat, ca la bunica si aici legumele si verdeturile nu au nici un gust). Dar asta e, viata merge inainte si trebuie sa profitam de ea si sa incercam sa ne-o facem cat mai frumoasa. Asa ca, am facut o salata, cu ce am avut in casa. Am fiert 7 cartofi mari si 5 oua, le-am curatat si taiat cuburi, am amestecat cu o salata verde, o ceapa rosie taiata pestisori, cateva ridichii, masline verzi (nu am avut negre), sare, ulei de masline si putin otet. A iesit buna, dar parca nu ca cea de "acasa". Va sugerez sa o incercati in varianta originala: cartofi, oua, spanac, ceapa verde, marar, masline, sare, ulei si otet. Este o minunatie, o sa vedeti!


CIORBA DE PERISOARE

Aceasta ciorba este frecvent facuta de mine, pentru ca ii place mult copilasului meu, care este foarte alintat la mancare. Avem nevoie de:
- 300 gr carne tocata din piept de pui,
- 50 gr orez,
- un ou,
- 2 lg.gris,
- un os de vita, sau cum am folosit eu oasele de la doua piepturi de pui,
- 4-5 lg ulei,
- o ceapa mare,
- 2 morcovi mari,
- un ardel gras,
- o radacina pantrunjel,
- 2 cartofi mari,
- o mana de taitei,
- 500 ml bors acru,
- sare, marar, pantrunjel si leustean verde.
Legumele se taie si se pun la fiert in apa in care fierbem oasele, bineinteles dupa ce spumuim, intre timp preparam perisoarele din carnea tocata, orezul, oul, grisul si un pic de sare (acestea se pot fierbe separat, dar eu le fierb in ciorba ca sa imbunatatesc gustul) se amesteca si se fac bilute pe care le punem la fiert peste legume. Cand sunt aproape fierte si legumele si perisoarele se pune borsul acru, taiteii, uleiul, sare dupa gust, se mai dau cateva clocote, iar la final dupa ce inchidem aragazul, punem verdeata spalata si tocata marunt. Baietilor mei le place dres cu smantana, acum nu am avut smantana buna asa ca au mancat ciorba nedreasa. Este o ciorba gustoasa si sanatoasa!

SALATA BEOF

MATERII PRIME:
-400 gr piept de pui,
-600 gr cartofi,
-400 gr morcovi,
-300 gr pantrunjel radacina,
-200 gr telina,
-100 gr mazare,
-400 gr castraveti murati acri,
-3 linguri mustar,
-5 oua,
-300 ml ulei,
-zeama de la o lamaie,sare
-masline, gogosari, pantrunjel verde, pentru ornat.
Procedeul de obtinere e foarte simplu si de toata lumea cunoscut. Se fierb legumele si carnea, se toaca si se amesteca. Se face maioneza din doua oua fierte si trei crude cu uleiul, mustarul si zeama de lamaie. Se potriveste cu sare dupa gust si se orneaza in functie de imaginatia fiecaruia.

lacucinaromena