De dorul fasolelor facute acasa cu ciolan afumat, am construit o iahnie de fasole cu ce am avut, adica: kaizer si carnati. Cred ca toata lumea face fasole, dar postez si eu reteta pe care am facut-o, asortata cu gogonele si rosii cherry murate...am uitat de dieta.
Am folosit:
- 3 conserve de fasole fiarta (cca jumatate de kg de fasole uscata)
- o ceapa mare, un morcov,
- 300 gr kaizer (din Romania)
- 300 gr carnati afumati de porc,
- suc de rosii, ulei, sare, piper, doua foi de dafin si bineinteles marar din congelator.
Se caleste ceapa, cu morcovul, cu kaizerul si carnatii taiati felii subtiri. Apoi se pune sucul de rosii, fasolea fiarta, foile de dafin, sarea si piperul dupa gust. Cand este scazuta (dupa aprox 30 min) se inchide si se pune marar proaspat de la congelator (aici in Italia nu am vazut marar proaspat, de fapt nu prea am vazut nici de un fel). Am mancat cu muraturi tot de acasa de gogonele si rosii cherry si mi-am astamparat o pofta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

lacucinaromena